Expertiza MLPAT pentru obtinere aviz edificare de la primarie, pentru modificari interioare in apartament
Avizul de edificare sau certificatul de atestare a edificarii reprezinta un document eliberat de catre primarie, in care atesta modificarile efectuate in apartament. Avizul de edificare este necesar catre OCPI pentru actualizarea documentatiei cadastrale. Vezi legea 7/2020 Expertiza MLPAT pentru obtinere aviz edificare.

Expertiza MLPAT este un raport tehnic ce cuprinde informatii legate despre blocul sau vila din care face parte apartamentul. In expertiza MLPAT sunt prezente date despre structura imobilului, modificarile efectuate si poze. Concluzia finala din raportul de expertiza tehnica face referire la afectarea structurii de rezistenta in urma modificarilor. Cu alte cuvinte, din expertiza reiese daca s-a afectat sau nu s-a afectat structura de rezistenta in urma modificarilor.
Pentru primirea avizului de edificare ai nevoie de o expertiza tehnica MLPAT, semnata si avizata de un expert tehnic autorizat. Daca din expertiza reiese ca nu s-a afectat structura de rezistenta in urma modificarilor, vei primi avizul de edificare de la primarie sau politia locala (in cazul sectorului 1).

Ce documente sunt necesare pentru depunerea dosarului pentru obtinere aviz edificare
- Cerere tip – Cererea pentru avizul de edificare o gasesti pe internet, accesand site-ul primariei la care te vei prezenta sau o gasesti la primarie.
- Copie acte de proprietate si copie CI
- Imputernicire – Daca persoana care depune documentatia pentru eliberearea avizului de edificare este alta decat proprietarul apartamentului
- Extras de Carte Funciara informativ (dupa caz)
- Certificatul de Urbanism (dupa caz)
- Autorizatia de construire/demolare (dupa caz)
- Procesul verbal de receptie (dupa caz)
- Schita initiala a apartamentului
- Schita actuala a apartamentului
- Declaratie pe propria raspundere, norariala, cu mentiunea anului de executie a lucrarilor (demolare/construire), daca nu exista alte acte doveditoare asupra anului in care s-au executat
Unde gasesti un expert tehnic autorizat care te poate ajuta cu expertiza MLPAT pentru obtinere aviz edificare
Ai nevoie de o expertiza MLPAT pentru modificari interioare, in scopul obtinerii certificatului de atestare a edificarii si a actualizarii documentatiei cadastre? Noi te putem ajuta cu expertiza MLPAT de care ai nevoie. Contacteaza-ne si te vom ajuta cu informatii necesare suplimentare, te vom indruma si iti vom pregati raportul de expertiza necesar! De acum iti poti actualiza cadastrul apartamentului!
